Fără precedent după 1989: Autorizaţiile CEMT, blocate

Printr-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Victor Ponta, UNTRR îi solicită intervenţia la ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, pentru deblocarea „de urgenţă” a repartizării autorizaţiilor CEMT pentru anul 2014. Uniunea transportatorilor precizează că se află în faţa unei situaţii „fără precedent după 1989”: aceste autorizaţii anuale multilaterale necesare realizării transporturilor dintre ţări UE şi non-UE sau între ţări non-UE semnatare CEMT nu pot fi repartizate către transportatorii români, pentru simplul motiv că Ordinul semnat de ministrul Mănescu – şi acesta la insistenţa UNTRR - nu a fost publicat nici până acum în Monitorul Oficial, deşi datează din 3 decembrie 2013.

Astfel, după o lună şi o săptămână de aşteptare de la semnarea Ordinului, transportatorii au intrat în panică: ei îşi văd ruinată munca şi eforturile enorme pe care le depun pentru a supravieţui pe o piaţă măcinată de criza economică.

Concret, anul a început fără ca ei să îşi poată onora contractele, iar aceasta din cauza unei omisiuni a ministrului Mănescu, care probabil, din cauza sărbătorilor, a uitat să trimită documentele la Monitorul Oficial.

“Vă informăm că Ordinul de aprobare și Normele metodologice privind repartizarea și utilizarea autorizațiilor CEMT pentru transportul rutier internațional de mărfuri pentru anul 2014, absolut necesare în desfășurarea transporturilor rutiere extracomunitare, nu au fost încă publicate, deși autorizațiile CEMT 2013 sunt valabile numai până la data de 31.12.2013.

Vă rugăm să aveți în vedere că transporturile extracomunitare reprezintă unul dintre cele mai disputate segmente de transport, unde transportatorii români au reușit să fie mai performanți în fața concurenței transportatorilor din UE și a celor din afara UE, volumul acestor operațiuni înregistrând o creștere de 400% față de 2007“, se arată în scrisoarea transmisă de UNTRR premierului Ponta.

“Lipsa acestor autorizaţii în cadrul firmelor de transport duce la imposibilitatea efectuării acestor transporturi începând cu 01 ianuarie 2014! Sunt ţări precum Grecia şi Italia din care nu se pot face opraţiuni de transport de către transportatorii români către ţări din afara UE decât cu autorizaţii CEMT”, se adaugă în adresa semnată de Radu Dinescu, secretarul general al UNTRR.

Sursa: http://www.ziuacargo.ro/stiri/focus-stiri/situatie-fara-precedent-dupa-1989-autorizatiile-cemt-pentru-transportatori-sunt-blocate